Mare sau munte: ce alegi în vacanță?

Știm că pregătirea unei viitoare călătorii e întotdeauna un proces interesant și plin de așteptări, în care iei nenumărate decizii legate de cazare, transport, activități și multe alte amănunte la care trebuie să te gândești pentru o experiență nemaipomenită.

Cu toate acestea, știm și că cea mai importantă hotărâre care trebuie luată în ce privește vacanța este cea referitoare la destinație. Vara există mereu opțiunea de a alege între o excursie la munte sau o vacanță la malul mării (asta, bineînțeles, dacă nu alegi o destinație care le are pe ambele). Ambele opțiuni au avantaje care ar  trebui să le iei în considerare atunci când vrei să iei o hotărâre, însă în mare parte decizia depinde de ce cauți să faci într-o vacanță. Dar s-o luăm încetișor și să ne uităm peste fiecare opțiune în parte…

Munte, răcoare și mișcare

O vacanță la munte este diferită de un sejur la malul mării, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, clima este diferită, iar temperatura la munte este mai scăzută, acest lucru făcând să dispară senzația de sufocare pe care e posibil să o simți în zilele toride la mare.

Mai mult, există numeroase activități cu care îți poți ocupa zilele, precum: mountain biking sau drumeții, iar dacă ești mai aventuros din fire, poți încerca cățărările pe munte sau sporturile de apă, cum ar fi: kayak sau canoe, pentru aventuri de neuitat. Un alt element distinctiv este faptul că pe munte nu există nici pe departe aglomerația din stațiunile litorale, și astfel te poți bucura de mai mult calm și liniște.

Dealtfel, nu ar trebui să treci cu vederea nici o excursie la munte făcută în timpul iernii. Muntele este opțiunea preferată în timpul acestui sezon, datorită sporturilor ce pot fi practicate pe zăpadă. Printre cele mai populare sporturi de iarnă se numără schiatul și snowboarding. Așadar, nu doar vara, ci și iarna, o vacanță petrecută într-o stațiune montană este petrecută în mod activ.

Mare, nisip și nopți albe

Soare și distracție, astfel poate fi definită, în majoritatea cazurilor, o vacanță la malul mării. Dacă te numeri printre persoanele care-și imaginează zilele de vacanță drept o leneveală pe malul mării sau la piscină, atunci cu siguranță ar trebui să îți planifici o vacanță la mare.

Datorită temperaturilor ridicate, majoritatea persoanelor care își petrec zilele de concediu la mare preferă să lenevească pe șezlong, să se răcorească înotând în apa rece sau să joace sporturi pe plajă. Printre cele mai populare activități se numără și voleiul și fotbalul pe plajă. Persoanele care preferă să se afle în apă se pot distra cu hidrobicicletele, skijeturile sau bărcile.

Mai mult, deoarece mulți dintre noi alegem să mergem la mare pe timpul verii, stațiunile litorale pot deveni destul de aglomerate, motiv pentru care vacanțele la mare sunt cunoscute și pentru petrecerile fără final care par să aibă loc pretutindeni.

În final însă, o vacanță de neuitat depinde în mare măsură și de starea ta de spirit și de cum îți place să te delectezi în timpul liber, nu doar de altitudine sau gradele de pe termometru. Tu unde ai ales să mergi vara aceasta? La mare sau la munte?

Sursa: https://blog.eximtur.ro/mare-sau-munte-ce-alegi-in-vacanta.html

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s